E aproape gata. Mai trebuie tencuit pe afara si zugravit. Dar deocamdata
il consideram finalizat si deja am mutat orataniile in interior.
Dragul meu sot l-a ridicat singur dupa ce a studiat pe indelete tot
felul de filmulete americane despre cum ar trebuie sa arate astfel incat sa fie
util si usor de intretinut. Are doua incaperi: una mare pentru pasari, si una
mai mica, pe care nu am finalizat-o si unde vom amplasa moara pentru macinat
cerealele.
In pod vom pastra granele, in felul acesta vor fi mereu ventilate si
usor accesibile.
In partea dreapta a construit din lemn rafturile pe care sunt cazate
gainile. Fiecare nivel are suport din pal fix si deasupra gratare mobile pe care stau pasarile. Pal-ul
ajuta si ca mizeriile de la pasarile de sus sa nu curga pe cele de jos, iar
scotand gratarele e mai usor de curatat raftul.
In partea stanga sunt amenajate cuibarele, iar dedesubt inca e in constructie spatiul pentru rate si
gaste.
Pe jos am asezat tot gratare de lemn ceea ce nu prea e pe placul
palmipedelor; trebuie sa gasim o solutie eficienta si pentru ele.
Cuibarele au fost dotate cu fan reciclat de la Rite.
Si cum credeti ca am fost rasplatiti pentru acest nou cuibar? Ei
bine, da, cu doua oua!
Unul mare, de la o gaina batrana, si unul mic – cred ca si primul dupa
urmele de sange- de la puicuta pitica neagra. Si cine credeti ca se lauda cat
il tineau plamanii de isprava puicutei? Cocosul! Nici daca facea el oul nu era
asa de guraliv si de umflat in pene.
Aaaa, am uitat sa va spun despre roata. Ea a aparut in peisaj inca
inainte de a avea cotetul terminat, si reprezinta un pilon al constructiei, un
fel de axis mundi, fara ea nici nu am fi ridicat cotetul. Putem spune chiar ca
l-am ridicat ca sa avem unde agata roata. Evident, glumesc. Insa trebuie sa
marturisesc ca Edi a dus negocieri intense cu morarul satului care dupa cateva
luni s-a lasat induplecat sa-i dea roata. Iar Edi, cand a intrat cu ea in
curte, era cam la fel de madru ca si cocosul pitic in povestea de mai sus cu
oul :)